Baclava turceasca cu nuca-cea mai simpla reteta

Baclava turceasca cu nuca si fistic. O reteta foarte usoara cu un rezultat extraordinar de bun. Acest desert este unul din cele mai cunoscute atat in Turcia cat si in intreaga lume. Se poate pregati baclava cu nuca, alune sau fistic. Eu am preferat sa pun nuca si putin fistic pentru a combina cele doua gusturi.

Ingrediente:
500 g foi de placinta subtiri
250 g nuca-2 cani
50 g fistic macinat
un pachet de unt-250
pentru sirop
o cana de apa-300 ml
o cana de zahar 220g
2 linguri de lamaie
coaja de lamaie
un bat de scortisoara
2 linguri de miere

Mod de preparare:
Taie untul in bucati mai mici si topeste-l. Eu l-am pus in cuptorul cu microunde. Dupa ce s-a topit lasa-l deoparte cateva minute pentru a se separa partea grasa de cea lichida (alba). Dupa aceea separa grasimea de lichid, turnand-o in alt recipient. Macina nucile nu foarte marunt, si fisticul.
Pune-le deoparte si deschide foile de placinta. Trebuie sa fie din acelea foarte fine. Pune tava in care vei coace baclavalele pe deasupra foilor si taie-le pe masura acesteia. Foloseste un cutit bine ascutit.
Tava mea are dimensiunile de 36 / 23 cm. Daca ai o tava pe masura foilor mult mai bine. Poti folosi si tava de la cuptor, doar ca este mai incomod de a o introduce la frigider pentru a raci baclavalele.
Unge tava cu unt si aseaza 2 foi. Cu ajutorul unei pensule inmuiata in untul topit picura pe deasupra foilor. Intinde untul cu pensula pe toata suprafata. Adauga alte 2 foi si unge-le si pe ele cu unt. Acum poti adauga un strat de nuca peste foi. Cantitatea totala de nuca trebuie impartita in aproximativ 4 parti egale. Peste nuca macinata aseaza alte 2 foi si unge-le cu unt, iar dupa aceea alte 2 foi. Se ung si acestea cu unt. Presara din nou nuca macinata. Se face acelasi procedeu si cu celelalte foi. Doar ca la urmatoarea se va pune fisticul macinat. Dupa aceea se continua cu alte 3 randuri de foi de cate 4 bucati si alte 2 straturi de nuca macinata. Ultimul strat este de 4 foi. Se ung si acestea foarte bine cu unt. Pune tava la frigider pentru jumatate de ora, asa untul se va raci si baclavaua se poate portiona mai usor.
Scoate tava de la frigider si taie portii patrate sau triunghiulare. Cu grija si rabdare introduce cutitul pana jos pentru a te asigura ca se taie toate foile. Preincalzeste cuptorul la 200ºC si pune tava de baclava la copt pentru aproximativ 25-28 de minute sau pana cand se vede rumena pe deasupra.
In timp ce se coace baclavaua pregateste siropul. Pune intr-o craticioara apa, zaharul, coaja de lamaie, 2-3 linguri zeama de lamaie si
betisorul de scortisoara.

Te poate interesa si aceasta reteta https://jennyrecetasfaciles.com/prajitura-cu-mere-si-blat-pufos/

Fierbe siropul timp de 10 minute din momentul in care apa a inceput sa clocoteasca. Cand ai oprit focul adauga si 2 linguri de miere. Amesteca foarte bine si da deoparte siropul. Lasa-l sa se raceasca un pic. Scoate baclavaua de la cuptor si pune siropul racit peste ea. Foarte important ca siropul sa nu fie fierbinte. Asa foile se vor insiropa dar vor ramane crocante. Presara pe deasupra fistic macinat. Acopera tava cu folie de aluminiu sau plastic si pune-o la frigider pentru 4-5 ore. Asa aromele se vor combina foarte bine. Dupa aceea poti savura aceasta delicioasa baclava turceasca. Pofta buna!

Aici poti vedea reteta video 👇👇👇👇👇👇👇👇👇👇

Lasă un comentariu