Aceasta crema de ciocolata este ideala pentru umplut torturi si prajituri. Eu obisnuiesc sa o folosesc foarte des la prajiturile in foi. Se pregateste foarte usor si in putin timp. O putem lasa la frigider pana a doua zi sau pana cand o vom folosi. Aici aveti reteta video iar mai jos reteta scrisa pas cu pas.
Ingrediente:
un ou intreg + un galbenus
750 ml lapte sau 2 cani si jumatate
150 g zahar brun sau normal – 15 linguri rase
2 linguri cacao
70 g amidon – 5 linguri cu varf
un praf de sare
50 g unt sau a cincea parte
dintr-un pachet de 250 g
70 g ciocolata neagra
Mod de preparare:
Intr-o craticioara punem oul intreg si galbenusul. Le batem putin cu telul iar peste ele adaugam zaharul brun si amestecam. Daca nu aveti zahar brun puteti folosi zahar tos normal aceeeasi cantitate. Punem si un varf de cutit de sare. Apoi adaugam amidonul de porumb si cacaoa si mai amestecam putin. Incepem sa adaugam treptat laptele in timp ce amestecam cu un tel. Ne asiguram ca am obtinut o compozitie omogena si fara cocoloase.
Punem craticioara la foc si lasam sa ajunga la punctul de fierbere. In tot acest timp vom amesteca din cand in cand pentru a nu se lipi crema de fundul craticioarei. In aproximativ 5 minute va incepe sa fiarba si sa se ingroase.
Trebuie sa amestecam in continuu inca 3-4 minute la foc scazut pentru a se fierbe foarte bine si a se ingrosa.
Dupa ce am terminat de fiert crema o vom transfera intr-un bol si o vom acoperi cu folie alimentara. Aceasta trebuie sa fie lipita de suprafata cremei pentru a nu se forma crusta in timpul racirii. O lasam la temperatura camerei pana cand s-a racit apoi o punem la frigider pentru aproximativ 3-4 ore sau o putem lasa si de pe o zi pe alta. Inainte de a o folosi introducem mixerul si mixam putin crema pentru a-i da o consistenta fina.
Va recomand si aceasta reteta de foi pentru prajituri: https://jennyrecetasfaciles.com/foi-fragede-pentru-prajituri-reteta-usoara/
Se pot umple torturi, prajituri, fursecuri sau eclere. In cazul in care nu puteti utiliza lapte de vaca dintr-un anumit motiv il puteti inlocui cu lapte vegetal de soia. Crema este la fel de delicioasa.