Aceasta reteta de pui in sos de rosii este foarte usor de pregatit. Eu am preparat reteta originara, asa cum se face in Spania, dar se poate modifica un pic depinzand de gustul fiecaruia. Reteta originara contine un ingredient foarte cunoscut aici si anume „jamonul” (se pronunta hamon). Este foarte asemenator cu jambonul de la noi. In cazul in care nu dispuneti de acest ingredient nu este nici o problema. Mancarea se poate face si fara el. Eu l-am folosit deoarece il gasesc foarte usor. Cel mai important este ca in aceasta reteta puiul sa iasa foarte fraged si sosul foarte gustos.
Ingrediente pentru 3 portii:
o ceapa
un ardei gras rosu
2 graunti de usturoi
80 g jamon sau jambon (aprox.)
6 pulpe de pui
sare si piper dupa gust
5-6 linguri ulei de masline
un pahar de vin alb – 150 ml
200 g roșii razuite sau din conserva
400 ml supa de pui sau apa
o frunza de dafin
patrunjel proaspat
Mod de preparare:
Ceapa se decojeste si se toaca marunt. Ardeiul rosu se taie in felii lungi si late de 1 cm aproximativ. Usturoiul se marunteste foarte bine. In cazul in care veti folosi jambon il taiati in bucati mai mici.
Se spala bine pulpele de pui dupa care li se da sare si piper. Intr-o cratita se pune uleiul de masline sau similar si se lasa la incins. Dupa aceea se adauga pulpele de pui si se prajesc la foc iute timp de 2 minute pe fiecare parte. Se scot intr-o farfurie iar in acelasi ulei se adauga si jambonul sau jamonul. Se prajeste jumatate de minut dupa care se scoate.Daca nu veti folosi acest jamon sariti peste acest pas. In acelasi ulei se adauga ceapa, ardeiul si un praf de sare. Se calesc la foc moderat timp de 5 minute.
In ultimul minut se pune si usturoiul maruntit si se continua calirea. Acum este momentul de a pune si rosiile razuite sau din conserva.Se vor gati impreuna cu celelalte legume timp de 3-4 minute dupa care se adauga si vinul alb, piper macinat dupa gust si o foaie de dafin.
Te poate interesa si aceasta reteta: Pui cu sos dulce acrisor in stil chinezesc https://jennyrecetasfaciles.com/pui-cu-sos-dulce-acrisor-in-stil-chinezesc/
Se lasa sa fiarba timp de 3-4 minute pentru a se evapora alcoolul din vin. Dupa aceea se adauga jamonul si pulpele de pui in sos. Se acopera cu supa de pui sau apa. Se rectifica de sare daca este necesar. Trebuie sa tineti cont ca daca veti folosi jamon, acesta este sarat si isi va lasa sarea in sos. Este bine sa rectificati de sare la sfarsit. Se lasa pulpele sa fiarba timp de 30-40 de minute.
Depinzand de carnea folosita poate intarzia mai mult sau mai putin. In timpul fierberii apa va scade, asa ca la jumatatea timpului intoarceti pulpele si pe cealalta parte. Nu este nevoie sa mai adaugati lichid. La sfarsit pulpele de pui trebuie sa fie foarte fragede iar sosul mai grosut. Se presara patrunjel verde tocat marunt pe deasupra si este gata pentru servire. Pofta buna!
Aici puteti vedea reteta video: 👇👇👇👇👇👇👇👇👇👇