Rulada cu gem si frisca – Reteta simpla fara cantar
Rulada cu gem si frisca este un desert delicios care se prepara foarte usor. Mai ales ca in aceasta reteta ingredientele se pot masura cu lingura si cana. Nu este neaparat nevoie de un cantar pentru a pregati acest desert. Rulada este ideala pentru orice ocazie sau cand avem pofta de ceva dulce fraged si totodata cremos.
Ingrediente:
4 oua mari sau 5 oua mici
5 linguri de zahar-70 g
5 linguri de faina-70g
un praf de sare
o lingurita esenta de vanilie – 5ml
coaja rasa de lamaie
7 linguri de gem la alegere sau dulceata – 80 g
o cana de frisca lichida – 300 ml
4 linguri de zahar
o lingurita esenta de vanilie
4 linguri de crema de branza sau mascarpone – 80 g
Mod de preparare:
Separa ouale in doua castroane. Albusurile pune-le intr-un castron mai mare. Peste galbenusuri adauga praful de sare si amesteca-le cu o furculita pentru a se omogeniza. Da-le deoparte iar in continuare mixeaza albusurile pana vor deveni o spuma tare. La jumatatea mixarii adauga zaharul, esenta de vanilie si coaja rasa de lamaie. Continua sa mixezi pana vei obtine o spuma tare si lucioasa. Pune galbenusurile peste spuma de albusuri si mixeaza un pic pentru a le incorpora. Peste aceasta compozitie cerne faina si incorporeaz-o cu o spatula. Fa acest procedeu cu miscari lungi si circulare de jos in sus. Pentru a nu pierde prea mult aer din compozitie.
Tapeteaza tava cu hartie de copt si toarna compozitia in interior. Tava mea masoara 38/32 cm dar poti folosi si tava de la cuptor fara problema. Intinde compozitia in tava intr-un strat subtire cu o spatula sau un cutit. Pune tava la cuptorul preincalzit la 170ºC pentru aproximativ 10-12 minute sau pana cand blatul se vede usor rumen la suprafata. Scoate tava de la cuptor si imediat scoate si blatul cu tot cu hartie pe masa. Presara zahar pudra pe toata suprafata si intinde-l bine cu mana pentru a se prinde de blat. Acum apuca de doua din colturile hartiei de copt si cu o miscare rapida intoarce blatul pe partea cealalta. Desprinde cu grija hartia de la baza. Dupa aceea pune blatul din nou pe hartie de copt dar cu partea pufoasa in exterior. Aceasta va fi partea unde se va pune umplutura.
Cat inca este cald blatul ruleaza-l impreuna cu hartia de copt. Lasa-l sa se raceasca la temperatura camerei jumatate de ora. Intre timp pregateste crema. Pune cana de frisca rece intr-un bol. Incepe sa o mixezi, iar cand este pe jumatate mixata pune zaharul si esenta de vanilie. Continua sa mai mixezi inca un pic dupa care pune si crema de branza sau mascarpone care este la temperatura camerei.Mixeaza pana vei obtine o crema pufoasa dar ferma. Pune crema la frigider pana in momentul in care vei umple rulada. Cand s-a racit blatul il poti desface cu grija din hartie si in interior adauga dulceata. Intinde-o pe toata suprafata dupa care peste ea pune si un strat generos de frisca. Intinde-o si pe aceasta pe toata suprafata. Cu ajutorul hartiei de copt incepe sa rulezi blatul pentru a forma rulada. Apasa usor in timp ce rulezi. La sfarsit aduna surplusul de frisca si da-l deoparte.
Mai apasa un pic pe rulada dar nu foarte tare, pentru a-si lua bine forma si pentru ca blatul sa se uneasca cu crema. Taie rulada la ambele capete penru a o indrepta dupa care o poti aseza pe un platou. Imbraca rulada cu restul de crema. Dupa aceea decoreaz-o dupa gust. Eu cu ajutorul unei furculite i-am facut niste linii.
Te poate interesa si aceasta reteta: Rulada din foi de napolitana (fara coacere) https://jennyrecetasfaciles.com/rulada-din-foi-de-napolitana-reteta-simpla-fara-coacere/
Am trecut furculita prin crema de pe rulada de-a lungul acesteia. Iar apoi am pus restul de crema intr-un push si am decorat rulada. La sfarsit am adaugat si cateva cirese confiate din loc in loc. Rulada se pune la frigider pentru 2-3 ore inainte de a o consuma. Asa se va raci foarte bine iar blatul va devaeni usor umed de la crema si dulceata. Cand s-a racit foarte bine se poate servi. Rulada este foarte frageda, cremoasa si are un gust incredibil. Pofta buna! Aici poti vedea reteta video pas cu pas: 👇👇👇👇👇👇👇
Deja una respuesta